O... mama!

                          

Mama, acum eu voi pleca,

Singurica, te voi abandona,

Pasi in curte nu iti voi mai lasa,
Cearta la masa nu voi mai creea.


Mama, te rog ca in zi de sarbatoare,
Sa imi pui macar o floare,
Pe mormantul ce m-apasa
Si sufletul nu mi-l lasa,
Sa vegheze asupra ta...
Cum o facea intotdeauna.




Cu durere in suflet tu privesti,
La patutul meu pe veci,
Si mi-l umezesti cu lacrimi apasatoare,
Mereu nemuritoare, ce suspini neancetat:
" Pentru totdeauna tu ai plecat,
 Singura mai lasat,
  Sa imi var lacrimile
  Peste trupul tau palid si firav
  Peste sufletul bolnav."


Apoi ca din senin, o vode deplin,
Randuieste firav:
" Mama..., te rog nu mai plange...
  Cred ca mi-ajunge...,
   Simt cum durearea ta zboara spre nor...,
  Nu mai fi trista, caci in ziua cea mare,
  Ne vom intalni ca si nemuritoare... "






[ ... O creatie dea mea, provenita din inspiratia mea ... ]