Singuratatea este Otrava Mortii

Tristetea este un lucru dezamagitor si urat ... , eu stiu bine cum este ... , am trait-o pe pielea mea si inca o mai simt.
Tristetea este sora de sange cu suferinta , oricat ai incerca sa o eviti te urmareste in fiecare colt al lumii .

Stau pe un scauna uitat in umbra noptii , asezan in asa numita

 " Camera Mea " si privesc luna plina cu toata splendoarea ei ce incearca sa lumineze cu greu cerul nocturn . Mii de sentimente se zbat in mine, mii de amintiri placute imi navalesc in minte, dar acum parca astupate de ganduri intunecate . O stare de confuzie imi blocheaza gandurile frumoase, ce odata ma faceau sa inteleg adevaratul sens al cuvantului " FERICIRE ". Aceasta ma pune pe ganduri, iar roiuri de intrebari imi vin in minte

" Oare mai traiesc ? " " Oare prietenii ma mai recunosc ? "... sute de OARE ... stiam ca aceste intrebari sunt doar un impuls negativ..., dar oricum acum este prea tarziu sa ma orientez pe calea cea dreapta, sau poate nu mai vreau, nu mai pot suporta sa sufar din cauza altora, pur si simplu nu ma mai intereseaza ce se va intampla, ma las si eu pe mana sori si cat voi traii voi vedea .

Dupa o noapte grea plina de ganduri si intrebari, in sfarsit a rasarit soarele. Ies afara si ma urc pe acoperisul casei, sa privesc cerul senin si soarele calduros, ce imi mangaie chipul cu razele sale blande. Imi indrept incet privirea spre cer si vad norii ce iau forma a fel si fel de lucruri, aceasta ma face sa ma intreb oare cum o fi sus in cer ... , dar deja stiam cum etse pentru ca am citit atatea carti si toate imi dadeau aceleasi informatii ... neh ... plictisitor. Nu mai am chef nici sa ma gandesc.

Inchid usor ochii si sat cateva minute calma ... , dar deodata o persoana imi pronunta numele. Ma ridic brusc pe sezut  si privesc in jos. Era o prietena deamea. Cobor de pe acoperis si o intreb plictisita " Ce faci aici ? ", la care ea imi spune panicata " Cum ce fac am venit sa te vad. Dar uitate le tine cumarati ! Uitate ce slaba esti pantalonii abea iti mai stau spanjurati intr-o curelusa, iar fata ta ... esti toata galbena ca lamaia, iar ochii tai iti sunt inconjurati de cearcane ... , acum move .... ce naiba ai ... parca esti stafie ! " La care eu raspund arogant " Ha , ha , ha, ce amuzant a fost! ".
" Trmina si hai mai repede sa mergem la spital ! Hai vino .." spune ea panicata, dar cand incerc sa fac un pas , parca puterile imi erau stoarse. Prietena mea se intoarce si ma intreama " Nu poti sa mergi , nu ? "... , dar eu nu dau nici un raspuns. " Ok ... nu este nimic am sa chem o ambulanta ." De data asta nu mai aveam puterea sa ineg, asa ca inchid ochii. Cand ai redeschid, eram la spital intinsa pe o masa mare, langa mine erau parintii , prietena mea, un doctor si vreo

 2-3 asistente. Cand au vazut cei apropiati ca am deschi ochii, au inceput sa sara de bucurie, dar doctorul i-a calmat spunadu-le sa astepte raspunsul meu... Dupa 2 minute de asteptare , mai clipesc de 2-3 ori si incep sa soptesc vag " Imi pare rau ... " , apoi inchid ochii. Dupa aceste cuvinte, toti au inceput sa planga, dar doctorul le-a spus calm dar totodata mirat de cele intamplate " Fata asta nu a avut corpul bolnav, ci sufletul. Fata asta a suferit enorm de mult. Vedeti cum arata? Cat de slabita si palida este ? Cu ficare secunda de singuratate, otrava mortii i s-a raspundis si mai mult in corp. " ... Acestea au fost ultimile cuvinte ce le-am auzit, chear daca se spune ca mortul aude pana intra pe poarta cimitirului, eu nu am mai auzit nimic . ... .